Cercosporioza este considerata una dintre cele mai grave boli ale sfeclei datorita faptului ca evolueaza foarte repede si distruge rapid foliajul plantelor.
Atacul apare in perioada iunie-august sub forma de pete izolate sau confluente, de decolorare, cu diametru de 1-3 mm, rar 5 mm. Petele pot fi colturoase sau rotunjite, galbene, brune, apoi cenusii in zona centrala unde se formeaza o eflorescenta bruna. In jurul petelor se observa o dunga bruna la sfecla de zahar si cea furajera si violacee la sfecla rosie. Dupa necrozarea tesuturilor, acestea se desprind si frunzele apar perforate.
In cazul unui atac puternic, favorizat de excesul de azot din sol, lipsa borului si umiditatea atmosferica ridicata, in cateva zile intreg foliajul este brunificat si uscat, putand aparea pete brune alungite chiar si pe petioluri.

Boala a fost semnalata la inceputul secolului XX in Cehoslovacia, apoi s-a raspandit in toata Europa. Pentru Romania primele semnalari le-a facut C. Sandu-Ville (1936) si tot acelasi autor a consemnat pagubele mari produse de acest agent patogen in 1954 si 1967 in Moldova. Un studiu amanuntit al comportarii agentului patogen in Moldova l-a efectuat Didina Caea (1974).
Boala poate fi recunoscuta usor datorita miceliului albicios, fin care poate acoperi tot limbul frunzelor. Miceliul devine alb-pulverulent datorita conidiilor, apoi cenusiu datorita fructificatiilor sexuate – cleistoteciile, care sunt negre. Sub pasla miceliana, ectoparazita, tesuturile parazitate se ingalbenesc iar frunzele se brunifica si se usuca prematur (fig.64). Boala este observata mai intai pe seminceri si la interval de 1-2 saptamani se va observa si pe sfecla din anul I. Perioadele cu temperaturi ridicate si umiditate scazuta, determina o vestejire usoara a foliajului, conditie de favorabilitate pentru instalarea atacului agentului patogen.

In primavarile reci si umede, in zonele de mare cultura a sfeclei, poate aparea aceasta boala care produce pagube insemnate, de pana la 15 %, la productia de radacini si de 25 % la continutul de zahar. Butasii seminceri infectati putrezesc in timpul pastrarii lor in silozuri.
Boala se poate instala pe sfecla inca din stadiul de cotiledoane abia rasarite, cand pe acestea se observa o ingalbenire asociata cu formarea unui puf cenusiu-violaceu pe partea lor inferioara. In aceasta prima faza de atac, agentul patogen poate produce pieirea plantelor.
Simptomele clasice apar insa pe plantele semincere, unde pe frunzele tinere din centrul rozetei se observa o ingalbenire urmata de incretirea si rasucirea limbului de la margini spre partea inferioara unde apare puful cenusiu-violaceu.

In anii cu primaveri umede, la sfecla semanata in soluri mai grele si cu deficit in fosfor, este frecvent intalnita aceasta boala. Conditiile deosebite din aceste soluri sunt favorabile inmultirii nematozilor care vor crea mici leziuni, prin care una sau mai multe ciuperci din sol vor intra si vor produce putrezirea germenilor sau a tinerei plantule. Atacul poate fi cu greu observat constatand doar golurile din culturi cu pagube de pana la 20% (E. Radulescu si V.Bulinaru, 1957).
Boala se manifesta de la germinarea semintelor si pana la aparitia primei perechi de frunze adevarate. Pe germeni, radacini sau tanara planta se observa zone brunificate. Pe tesuturile afectate pot aparea fructificatiile agentilor sau se pot instala microorganisme saprofite de sol care vor continua distrugerea zonelor brunificate